Sinceritatea este o binecuvântare pentru viața ta, folosește-o cât mai des!

Sinceritatea îți va aduce întotdeauna oamenii potriviți pentru creșterea și evoluția ta.

Libertatea de exprimare arată și libertatea din gândire, din simțire și din trăire a unui om.

Cei care nu se exprimă liber în relațiile cu ceilalți, adică preferă să spună celor din jur doar ce cred că ar vrea aceștia să audă, nici nu trăiesc liber. Spun asta pentru că și eu multă vreme făceam lucrurile doar să-i mulțumesc pe ceilalți ori să primesc puțină apreciere, iar asta nu a dus nicăieri, decât m-a umplut de frustrări, supărare, tristețe, furie și evident, nici nu am atras oamenii pe care mi-i doream în viața mea.

Comportamentul de mulțumire continuă al celor din jur duce în timp la nemulțumirea ta.

În plus, cei care sunt autentici, care spun ceea ce gândesc fără să le pese că poate cineva n-o să-i placă, aceștia trăiesc bine și frumos, pentru că trăiesc după propriile lor reguli, nu după cum se așteaptă ceilalți să se exprime și să se comporte. Asta înseamnă că, dacă tu nu ești la fel de autentic, acești oameni nu vor fi interesați de tine, indiferent ce vei face.

Oamenii care sunt sinceri cu ei înșiși și se respectă nu acceptă în viața lor oameni care se victimizează, care se plâng tot timpul de câte ceva, care acceptă orice li se spune, făra a avea un cuvânt de spus. Știu asta pentru că așa fac și eu de când mi-am schimbat viața, acum nu mai accept nimic care nu e pe aceeași lungime de undă cu mine, nu mai accept pe nimeni în viața mea dacă simt că mă trage în jos în vreun fel, asta pentru că am învățat să mă iubesc, să mă respect și astfel am în viața mea doar oameni care țin la aceleași valori ca și mine.

Odată am fost în categoria victimelor, a celor care fac orice pentru niște firimituri de iubire, acceptare și apreciere și știu foarte bine cum te simți dacă și tu faci parte din această categorie. Ceea ce vreau să-ți spun este că e nevoie să te schimbi până intri în cealaltă categorie, a oamenilor deschiși către viață, care au încredere în forțele proprii, care au stima de sine ridicată, pentru că în această categorie oamenii sunt sinceri, atât cu ei înșiși, cât și cu ceilalți din jur.

Dacă poate îți este rușine să spui ceea ce gândești din cauză că ai supăra pe cineva, nu faci decât să te superi pe tine, pentru că atunci când nu ești sincer cu tine însuți, suferi și la un moment dat vei exploda. Și sigur nu va fi un moment prielnic pentru asta, așa că, îți recomand, prieten drag care citești, să fii tu însuți în continuare și să spui ceea ce simți cu adevărat, oricând și oricui.

Nu te ascunde după măști, oamenii care trăiesc simplu și în acord cu valorile lor nu apreciază deloc măștile.

Dacă vrei prieteni de calitate, devino tu unul. Dacă vrei să ți se vorbească sincer, începe tu să te exprimi sincer. Dacă vrei un partener care să te iubească cu adevărat, arată-i-te așa cum ești, nu cum ai vrea să fii perceput.

Când acționezi în funcție de ce cred ceilalți despre tine, nu faci altceva decât să stai la comanda lor. Chiar dacă tu nu vezi astfel lucrurile, eu îți spun că asta faci. E ca și cum, pentru a fi acceptat, cineva îți spune să te urci într-un copac înalt și să-ți dai drumul, iar tu, că să îi rămâi prieten, o faci. Unde crezi că ajungi după? La spital. Ce crezi că face acest “prieten” al tău? Va râde de tine și clar că va profita de fiecare dată când va avea ocazia, știind că vei accepta orice.

Dacă vrei o viață frumoasă doar așa o poți avea – începând cu propria-ți sinceritate – să nu te mai minți că ești fericit dacă nu ești, să nu te mai minți că omul din viața ta te iubește, dacă în adâncul sufletului tău știi că nu este așa, să nu te mai minți că jobul tău perfect, unde-ți pierzi tot timpul și care nu-ți mai lasă pic de vlagă la final de zi pentru tine, pentru copiii tăi ori pentru omul iubit, este ceea ce ți-ai dorit, când tu știi că nu este așa.

Nu te mai minți, începe să fii sincer cu tine! E un exercițiu ca oricare altul, însă este unul foarte important pentru tine și pentru fericirea ta. De aceea îți recomand să-l faci zilnic, ori de câte ori ți se ivește ocazia. În orice circumstanțe, dă-ți un pic de timp și întreabă-te, acum mă mint ori sunt sincer cu mine? Inspiră profund și dă-ți un răspuns, în funcție de acesta vei ști ce să faci mai departe. Eu îți recomand să alegi mereu ceea ce vine din sinceritate, minciuna nicicând nu a ajutat pe cineva, te sfătuiesc să înveți să fii sincer cu tine, exact la fel cum ai învățat să te speli pe dinți.

De fapt, poți face acest exercițiu exact când te speli pe dinți, dimineața și seara, pentru început, te poți privi în oglindă, adânc în ochii tăi și să te întrebi – am fost azi sincer cu mine ori m-am mințit?

Când începi să devii tot mai sincer cu tine vei vedea că și atitudinea celor din jur se va modifica în bine. La început nu va fi ușor, poate cei apropiați ție vor fi surprinși să te audă că îți susții punctul de vedere și nu mai accepți orice fel de tratament. Ușor nu va fi, însă așa vei deveni pe zi ce trece tot mai liber, emoțiile negative ce le țineai în interiorul tău de atâta vreme se vor diminua și într-un final, după mai multă practică, vei scăpa de frustrări, rușine, vinovăție și mulți nervi îndesați bine în toate colțurile ființei tale și astfel te vei simți cu adevărat liber în interiorul tău 🙂  .

Fii sincer cu tine însuți în fiecare zi și în tot ce faci! Analizează-te și vezi cât de des te minți și-i minți și pe ceilalți, apoi schimbă ce crezi că trebuie schimbat. E un exercițiu care duce la a trăi viața în mod conștient și inclusiv la a trăi viața cu bucurie.

Fii sincer, atât e necesar pentru a avea prieteni adevărați și relații armonioase!

 

Cu respect și recunoștință,

Ionela 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *