Pasul 2 în procesul schimbării – autodisciplina

Dacă ai făcut curățenie în spațiul în care locuiești și în cel în care lucrezi, dacă ai dat toate lucrurile de care nu mai aveai nevoie altor persoane, dacă ai încetat să te uiți la Tv (ori să te uiți mult mai rar) și să consumi orice prezintă negativitate și dacă te-ai îndepărtat cât de cât de cei care-ți consumă energia frumoasă, atunci ești pregătit pentru următorul pas. Poți citi sau reciti articolul precedent aici – http://www.souls2soul.com/dezvoltare-personala/inceputul-schimbarii/#more-403 .

Dacă ai făcut toate acestea până acum înseamnă că chiar vrei să-ți schimi viața și mai înseamnă că chiar ești pregătit pentru următorul pas foarte important pentru o viață mai bună. Dacă nu ai făcut aceste lucruri încă, poți începe acum!

”Acesta este obiceiul de a te disciplina. Poate așteptai altceva, însă, te asigur că dacă treci peste acest pas te vei întoarce la el mai devreme sau mai târziu, pentru că, fără a avea obișnuința de a face lucrurile cu disciplină nu ai cum să te ții de ceea ce va urma.

Îți voi povesti eu cum am făcut acest lucru, poate îți va fi și ție de folos. Bineînțeles, poți încerca orice altceva care crezi tu că te-ar ajuta în acest proces.

Așadar, când am ajuns în punctul în care tot ce citeam și nu mă ajuta parcă cu nimic, ajunsesem să fiu dezămăgită de tot, apoi am luat o nouă horărâre – aceea de a face puțin sport. Da, sport J. Nici la asta nu te așteptai, cred.

Nici acum nu-mi vine să cred că un lucru atât de neînsemnat la prima vedere a avut o așa mare însemnătate pentru tot procesul schimbării mele. Evident, nu știam acest lucru la momentul respectiv, doar după analiza de după o perioadă am înțeles.

Aveam o stare relativ patetică în acea perioadă. Eram tristă fără motive întemeiate, încă mă enervam destul de des, relațiile cu cei din jur nu erau așa fantastice, să nu spun că chiar nașpa, să folosesc un cuvânt ușor de înțeles ca idee. Citisem cărți întregi, zi de zi, și îmi făcusem eu niște planuri, însă nesiguranța mă ținea de picioare și îmi provoca un nod în gât și în stomac. Iar asta se întâmpla doar cu 2-3 ani în urmă, nu foarte departe, însă simt acea perioadă ca și cum ar fi fost o mie de ani în urmă sau parcă acel personaj nu eram eu. E o senzație greu de explicat în cuvinte, doar cine a trecut deja prin acest proces poate înțelege ce spun mai bine.

Era iarnă și eu nu lucram. Toată ziua acasă singură, soțul meu lucra. Eram eu cu gândurile mele înnebunitoare, de dimineață până seară. Erau și gânduri bune, cele pe care le învățasem din cărți, însă eram încă în luptă cu ale mele cele vechi.

Sport nu făcusem de mult, să mă țin de ceva concret. Așa că, plictisită și de citit și de visat cu ochii deschiși și de făcut planuri, pe care nu pricepeam de nici un fel cum voi putea vreodată să le fac, am citit într-un articol de-al lui Andy Szekely ceva care a avut un impact foarte bun pentru mine. Vorbea de un prieten al său, nu-mi amintesc exact numele acestuia, care explica ceva despre sport, cât de mult ajută în viața de zi cu zi.

La prima vedere n-am dat nici o importanță. Îmi venea să arunc laptop-ul. Ce aberații, de parcă eu nu știu că sportul te ajută. Mă și enervasem. Apoi, după o perioadă acea sămânță a revenit în capul meu, pentru că parcă o vedeam peste tot, în alte cărți sau articole și atunci am hotărât să încerc, să văd ce iese, dar să nu credeți că aveam vreun fel de chef pentru treaba asta.

Cu fața toată în jos, pe atunci încă nu-și amintise cum e să simtă zâmbetul toată ziua, cu o maximă lipsă de chef pentru orice înseamnă activitate sportivă, cu toate că îmi luasem o diplomă de instructor de aerobic și fitness cu ceva timp în urmă, cu toate gândurile urâcioase după mine, am hotărât – îmi pun papucii în picioare și ies pe terasă.

Îmi spuneam – „ești dusă rău dacă ai impresia că prostia asta îți va schimba ție viața, cum scrie prin cărțile/articolele astea ce tot le citești de atâta vreme”. Gânduri numai bune care să te demotiveze.

Cu toate acestea am ieșit. Era soare. Am stat câteva minute și am privit lumea în jur (stăteam pe atunci în centrul orășelului de lângă mine și vedeam de sus pe toată lumea), m-am bucurat un pic de soare, dar fața tot în jos era (îmi amintesc parcă a fost ieri) și m-am apucat.

Acum pregătiți-vă de râs! Să vedeți cât mi-a luat să mă pregătesc și pentru ce anume m-am pregătit. Exercițiul era în felul următor – te îmbraci corespunzător și faci 1 minut sport. Mult, nu? De râsul curcilor mă simțeam și cine nu s-ar simți astfel cu un așa exercițiu de urmat.

Scopul exercițiului de fapt nu era să te obișnuiască să faci sport, ci să te învețe  să-ți faci obiceiul în sine de a acționa (aveam să înțeleg acest lucru mult mai târziu, când începusem să-l citesc pe John Maxwell), chiar și atunci când tu nu vrei, când lenea te trage de păr și când lipsa de chef te-ar ține o mie de ani trântit pe canapea în fața televizorului cu berea în mână.

Important era să te obișnuiești să te disciplinezi. Mi se pare a fi cel mai important lucru pe care-l poate face cineva în această viață. Pentru că noi nu suntem învățați să acționăm, ci să fim ascultători, să nu deranjăm pe nimeni, să nu ne spunem părerea, să stăm în banca noastră și așa mai departe. Sigur îți sună cunoscut ceva din toate astea.

Și asta am făcut 3 săptămâni, zi după zi. M-am luptat cu mine mult până să-mi pun papucii să ies afara să mă învârt pe terasă 1 minut. Mi se părea o mare pierdere de vreme și mă simțeam și frustrată la maxim.

La început a fost crunt. Nervozitatea era cu mine, gândurile urâcioase și ele, abia mă târam afară. Efectiv trăgeam de mine să mă mișc. Pe deasupra mai și gâfâiam ca o curcă în acel minut, de parcă eram bolnavă. Și eram un pic, dar nu ceva de la doctor, ci nu aveam rezistență de nici un fel și de voință nici nu mai vorbesc.

Astfel, un exercițiu aparent simplu, să mă mișc zilnic un minut, a făcut minuni cu mine la propriu. Cu fiecare zi care trecea, de după prima săptămână, parcă ceva se schimbase în bine. Deja știam că trebuie să ies, trebuia să mă hotărăsc în ce parte a zilei.

După altă săptămână am văzut că dacă mă duc să fac acest exercițiu dimineața, parcă toată ziua îmi e mai interesantă.

De aici până a face mai multe minute pe zi nu a fost decât un pas. Pe care l-am făcut singură, fără să mă pună nimeni și chiar am simțit o mare satisfacție că a venit direct de la mine. M-am bucurat nespus atunci de această mică realizare, care s-a dovedit a fi cel mai bun lucru ce-am putut să-l fac în tot acest proces.

De atunci nu m-am mai oprit, decât dacă așa îmi doream, și atunci învățasem să nu mă critic sau să mă învinovățesc și am continuat până astăzi, cu mici întreruperi, pe care le-am ales atunci când mă simțeam prea obosită de la muncă sau alte motive de acest gen.

Îmi amintesc că i-am stârnit interesul și soțului meu și de atunci facem împreună mișcare, ceea ce e și mai frumos și mai productiv pentru amândoi.

După câteva minute pe zi de mai mult stretching, începusem să sar coarda. Puțin la început pentru că iar gâfâiam și ajunsesem la 10 minute după vreo 3 luni.

Dar ceea ce era cel mai important pentru mine a fost că eram consecventă. Cred că era pentru prima dată, de când mă observam, când mă ținema de un lucru pentru un timp mai îndelungat. Atunci am înțeles că pot dacă vreau. A fost ca și cum am decsoperit America. Poate pare ceva nesemnificatic, dar, dacă sunt printre voi care tot amânați să faceți sport sau orice alt tip de activitate, cred că înțelegeți că acel moment a însemnat pentru mine o mare victorie.

De atunci am tot continuat cu plimbări și alte exerciții de tonifiere musculară.

Acest obicei a avut un impact enorm pentru toate celelalte decizii pe care le-am luat. Am văzut că am reușit acest lucru, la care nu-mi permiteam să visez pe atunci și astfel am prins curaj să pun în practică și alte lucruri din ceea ce citisem. Până atunci mergeam pe ideea pe care o aud la foarte mulți – „teoria o știu, cu practica e mai greu”. Dacă și tu spui așa de multe ori află că asta-i doar o scuză maxim de expirată pe care ți-o spui zi de zi pentru a sta în continuare ca o cloșcă pe ouă.

Dacă chiar vrei să faci ceva nu este altă cale, decât să acționezi. Dacă nu mă crezi, încearcă și vei vedea singur.

Dacă te amăgești că tu le știi pe toate și că ajuți pe toată lumea, dar pe tine parcă nu te poți ajuta, află acum că de fapt, nu faci decât să te minți frumos. Nu poți ajuta pe nimeni dacă nu te poți ajuta pe tine. Știi de unde știu? Nu, nu din cărți, ci din experiența proprie. M-am luptat cu mine ca și cum m-aș fi luptat cu cineva pentru propria viață. A fost foarte dur să schimb atât de multe lucruri, să ies din maximul confort în care stăteam și care credeam „că e bine așa cume e”.

Nu e bine așa cum e dacă nu ai un zâmbet pe chip! Nu e deloc bine așa cum e dacă nu te trezești bucuros, dacă nu ai puterea să saluți oamenii cu bucurie dimineața. Nu e ok și nu ești bine! Încetează să te mai minți zi de zi. Viața trece pe lângă tine și tu tot visezi doar în somn. Încetează să visezi cum ar fi dacă…și începe să acționezi ca să ajungi acolo unde vrei.

Poate această tehnică e prea simplă pentru tine, dar dacă te regăsești cumva în această descriere începe să o practici. Îți garantez că te va ajuta mult mai mult decât îți poți imagina! Pe mine m-a schimbat foarte mult și sunt mai mult decât sigură că te va ajuta și pe tine.

Am făcut o perioadă bicicletă zi de zi dimineața. Acum, pentru că alerg destul la muncă, fac doar exerciții de tonifiere și sar coarda câte 10 minute. Practic și meditație, câte 5-10 minute pe zi. Nu ceva special, ci mă concentrez pe respirația profundă și adaug și câteva minute de recunoștință. Pe lângă acestea mă țin și de o alimentație sănătoasă zi de zi și-mi păstrez și obiceiul de a consuma apă 1-1,5l/zi.

Toate obiceiurile schimbate au legătură cu acest obicei. E un lucru greu de făcut, dar, odată trecut e ca și cum ți-ai deschide aripile și ai putea zbura de unul singur. E un sentiment unic, care vine în timp la pachet cu o doză mare de încredere de sine. E o întreagă magie care se întâmplă odată cu interiorizarea acestui obicei.

Această autodisciplinare m-a făcut să iau foarte multe alte decizii bune în ultimii ani, pe toate planurile. Am hotărât să lupt pentru visul meu, cu toate că nu este deloc ușor ce am de făcut până să ajung acolo și chiar dacă trebuie să și lucrez în paralel într-un loc unde nu e deloc ușor și nici nu are o mare o legătură cu ce fac eu acum.

Obiceiul de a acționa și autodisciplina sunt ingrediente foarte importante în procesul schimbării.

Încercați cu încredere acest exercițiu și păstrați-l pentru toată viața. Vă veți minuna de viața voastră cât de mult se va schimba odată cu această achiziție specială”.

Fragment din cartea – ”Calea către o viață mai bună” – Ionela Aonofriesei-Moysidis

 

Voi cum stați la acest capitol? Ce trăiri ați avut în timp ce ați citit aceste rânduri? La ce v-au dus gândurile? Ce credeți că v-ar fi de folos?

 

 

Vă pup!

Ionela, Prietena voastră de drum 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *